Ceea ce nu e deloc o calitate cu care ma pot lauda. Nu ca ar fi ceva rau in munca pe santier, dar pur si simplu nu ma identific cu ea. Nu momentan, nu se stie niciodata unde te duce viata.
Venind ieri dinspre Mall, Iulius Mall pentru cei obsedati de detalii, aud cum ma striga un individ:
- Baiatu`! Pssst, baiatu`!
Nu obisnuiesc sa raspund la apelativul “baiatu`”. Prefer “mascul feroce” sau “Brad Pitt”. Dar, ma rog, eram cu gandul in alte locuri asa ca m-am intors sa vad ce doreste. Se uita la mine si ma intreaba, de la vreo 20 m departare, cat e ceasul. Deja mi se pare situatia usor ciudata. El nu era o gorila de om, avea statura medie, inghetat pe jumatate si cu mucii prin palma.
Ii spun cat e ceasul si imi vad de drum. Fiind relativ dimineata, nu prea era lume pe strada. Asa ca dupa 2-3 m il aud cum grabeste pasul si se apropie de mine. Desi nu arata deloc amenintator, prin gand imi trec tot felul de stiri tampite de pe la televizor cu pacienti ai Spitalului de Nebuni, pacienti care ba dau cu toporul in cap, ba te lovesc cu pumnii doar fiindca asa le ordona vocile din cap. Asa ca, pentru orice eventualitate, imi scot mainile din buzunare.
Ajunge in drept cu mine, ma uit la el, se uita la mine si incepe sa ma intrebe de vreme si de cat de cacat e. Asa… din senin… Aprob scurt, grabesc pasul si imi vad de treburi. El nu si nu, ca vrea povesti. Si asa incepe el sa imi povesteasca de serviciul lui, de ratele de la banci, de cum nu e casatorit s.a.m.d.
La un moment dat se opreste sa faca ceva, eu ma departez de el si il aud cum fuge pentru a ajunge din nou in drept cu mine. Fiind aproape de casa nu prea era important fiindca eram pe niste strazi laturalnice unde pana si Clinton daca mai primeste un oral nu afla nimeni.
Vazand ca nu are de gand sa faca altceva in afara de a-mi povesti viata lui, incep incet incet sa ma relaxez. Insa aparuse o alta problema. Individul isi sufla mucii ca fotbalistii: un deget pe o nara si jap pe cealalta. Insa fotbalistii imprastie fertilizantul pe gazon, el o facea in propria palma, dupa care se stergea de pantaloni. Asa ca grija mea devenise urmatoarea:
- Daca individul ma considera amic? Ceea ce nu era deloc imposibil, cu atat mai mult cu cat toata situatia era mai mult decat iesita din comun. Faptul ca ma considera un amic nu ma ingrozea. Ma ingrozea posibilitatea ca la sfarsitul comunicarii noastre, comunicare e mult spun, ca la sfarsitul monologului sau suna mai corect, revenind, ma ingrozea posibilitatea ca la sfarsitul comunicarii noastre el sa simta nevoia sa dea mana cu mine.
Noroc cu Poji care ma suna chiar in momentul in care individul trebuia sa o ia in alta directie.
—————————-
Pe www.anilumina.com am postat un articol intitulat: Jupiter - Gigantul de gaz Interesatii sa dea click pe link.
